Mixologie și socializare

Agave Spirits Cocktails

Un atelier dedicat agavei, în care descoperim aromele, stilurile și poveștile din spatele unor distilate fascinante precum tequila și mezcal.

Te invităm la o călătorie senzorială în universul agave spirits! În cadrul atelierului vei descoperi subtilitățile și aromele tequila și mezcal-ului printr-un tasting ghidat: Blanco, Reposado și Mezcal, fiecare cu propria poveste și personalitate.

Pentru a duce experiența mai departe, vom trece de la degustare la mixologie, învățând să pregătim 3 cocktail-uri cu un mic twist:
• Paloma – răcoritor și citric, cu un twist surprinzător
• Margarita – echilibrul perfect între dulce și acru, reinterpretată subtil
• Milk Punch – cremos și seducător, cu un twist neașteptat de agave

Un atelier potrivit atât pentru pasionați, cât și pentru cei curioși să învețe ceva nou într-un cadru prietenos și bine structurat.

Despre Visuin:

VISUIN e o „băutorie”, una cu șmâc. La prima vedere e un bar, la prima gustare e clar peste. E așa în primul rând pentru că vorbim aici despre „băutură de autor”, despre conținut făcut, nu născut, despre implicare, pasiune și, musai despre meserie. E o experiență în sine. O experiență în care vezi perfect și paiul din ochiul paharului și bârna din barul VISUIN. Va fi un moment pomenit nemaipomenit.

Ține cont de faptul că:

Îți recomandăm să vii pe jos, sau cu un bolt, poate un autobuz, suntem foarte de aproape de stația de "Fabrica de bere" ! Dacă musai trebuie să vii cu mașina, cel mai sigur e să parchezi la Platinia, suntem la 3 minute distanta.

Te rugăm să ne anunți în avans dacă trebuie să ținem cont de orice alergii sau intoleranțe. Încercăm să adaptăm meniul.

Evenimentul va fi fotografiat, iar materialele pot fi utilizate pentru promovarea evenimentelor (numma) și Visuin. Prin participare, iți exprimi acordul implicit pentru aceste utilizări.

Str. Moldovei, Nr. 4, Cluj-Napoca


Deschidere:
Încheiere:
Adaugă în Calendar

Produse

Articole fără categorie

Bilet standard acces o persoana

270,00 RON incl. 21% TVA

Cantitate

Bilet standard acces două persoane

450,00 RON incl. 21% TVA

Cantitate